Două cutremure puternice au zguduit din nou luni seară nordul Siriei și provincia Hatay din sudul Turciei, cele mai afectate de cutremurul din 6 februarie. Șase persoane au murit, iar sute de oameni au fost răniți, în urma prăbușirii unor clădiri care erau deja avariate, relatează presa străină.
Cutremurul de luni, de data aceasta cu o magnitudine de 6,4, a fost localizat în sudul Turciei și a fost resimțit în Siria, Egipt și Liban. Acesta s-a produs la ora 20.04, la o adâncime de 10 km, a precizat Centrul Seismologic European Mediteranean. Ulterior a urmat o replică cu magnitudinea de 5,8 pe scara Righter.
Prăbuşiri, răniți şi oameni sub dărâmături, acestea sunt știrile care vin din Turcia cu imagini de pe retelele de socializare ale celor două noi cutremure.Agenția turcă pentru dezastre si urgente AFAD a cerut oamenilor din zonă să se tină departe de clădirile deja avariate de cutremurul anterior si să se îndeparteze de zonele de coasta, de teama că ar putea exista o creştere a nivelului mării. Există prăbușiri de imobile și în Siria.
Seismul a avut loc la două săptămâni după cutremurul care a ucis peste 47.000 de persoane și a avariat sau distrus sute de mii de case.