Discursul prin videoconferință al președintelui Ucrainei, Vladimir Zelenschi, difuzat la 4 aprilie în Parlamentul României a provocat și o reacție diferită de cea majoritară. Dacă ultimii l-au numit pe președintele Putin criminal și au condamnat acțiunile Rusiei în Ucraina, unul din deputați a avut o opinie deosebită, care la condamnat pe Vladimit Zelenschi, din motive că în discursul său, el n-a pronunțat cuvântul pace, dar i-a îndemnat pe români la război, pentru că a închis presa opoziței și a eliminat din educație limba română în Ucraina.
Opinia deosebită a fost vociferată în ședința parlamentului, în cadrul dezbaterilor, după vizionarea discursului și a filmulețului din Bucea, prezentat de Vladimir Zelenschi. Deputatului neafiliat, Lasca Mihai Ioan, a declarat următoarele: Zelenschi n-a pronunțat cuvântul pace, dar i-a îndemnat pe români la război, pentru că a închis presa opoziței și a eliminat din educație limba română în Ucraina.
Discursul președintelui ucrainean a fost susținut de majoritatea din deputați inclusiv și de cele ale președinților Senatului și Camerei Deputaților, Florin Câțu și Marcel Ciolacu care au exprimat „sprijinul ferm pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei” și au cerut ca „Masacrul de la Bucea să nu rămână nepedepsit.
Iar premierul Nicolae Ciucă a dat asigurări că România va face tot ce-I stă în puteri ca cetățenii ucraineni, ajunși în Româna să aibă un trai decent.
„Vom face tot ce ne stă în putință ca cetățenii ucraineni care au ajuns în Ucraina să aibă un trai decent și o viață normală”, a spus Nicolae Ciucă, referindu-se la serviciile medicale, la locurile de muncă și la sistemul de educație la care au acces refugiații.”
Detalii în materialul video ce urmează