Serviciul Patrulare Soroca Florești al Direcției Patrulare Nord, a desfășurat la Soroca o Campanie de informare a pietonilor despre cum să traverseze corect și în siguranță strada. Inspectorii au depistat mai multe încălcări. Această femeie a traversat strada în loc neregulamentar, astfel punându-și viața în pericol.
”Doamna Galina, astăzi vă facem un avertisment, dar pe viitor să știți că traversarea străzii se face pe la trecerile pietonale.” La câțiva pași, istoria se repetă. Și dacă unii pietoni și-au recunoscut vina, alții ba.” Dstră ați traversat ilegal strada”” Este zebra, dar s-a șters, am să trec unde este zebra.”
Cu avertizări, s-au făcut și conducătorii auto, care au încălcat, unii din ei, încercând să se eschiveze. ”Conducătorul dat nu a cedat trecerea pietonilor. În privința dstră va fi întocmit un proces verbal în baza art. 238 alin.3.”” N-am încălcat, pietonul nici nu a călcat pe zebră, eu mergeam cu 30 km/H. Nu sunt de acord.”
Campania de informare, are ca scop disciplinarea pietonilor și conducătorilor auto. Inspectorii, recomandă pietonilor traversarea străzii numai prin locurile marcate corespunzător, asigurându-se că au fost observați de șofer; nu se traversează strada prin fața sau spatele vehiculelor care staționează.
ANDREI RUSU, OFIȚER SUPERIOR SERVICIUL PATRULARE SOROCA, FLOREȘTI ”Când vorbim de modul de traversare a străzii, aici vorbim despre traversarea pietonilor pe la trecerile pentru pietoni. În timpul măsurii date au fost înregistrate contravenții atât conducătorilor auto care nu cedează trecerea pietonilor, cât și pietonilor care traversează strada în locuri ilegale. ”
Totuși au fost și pietoni exemplari, care au traversat strada pe zebră.” Pentru că mie frică de viteza mașinilor, mai bine aștept pe zebră .” ”Știți, după ce am plătit o amendă dureroasă, nu mai vreau să încalc. Așa că traversez strada pe zebră și plus mai și conduc. Trebuie să ne protejăm, nu știi ce poate să se întâmple, mai bine te asiguri, că poate șoferul nu a reușit să frâneze, sau i-a stat rău, și atunci răspunzi în fața lui Dumnezeu și a oamenilor.”
Potrivit oamenilor legii, pietonii care traversează strada ilegal, se pot alege cu o amendă între 300 și 450 de lei. Amendați pot fi și șoferii care nu cedează trecerea pietonilor la zebră, amenda fiind între 900 și 1500 de lei și 4 puncte de penalizare. Potrivit șefului interimar al Serviciului patrulare Soroca Florești al Secției patrulare Nord al Direcției patrulare Nord, anul acesta în raionul Soroca, au fost înregistrate 5 accidente rutiere cu implicarea pietonilor. Cel mai recent, a avut loc pe 9 octombrie în mun. Soroca, unde o femeie traversând strada în loc neautorizat, a fost tamponată de un automobil. Femeia s-a ales cu o fractură la picior, fiind transportată la Spitalul Raional. Cazul este cercetat de oamenii legii.