Sâmbătă, Ianuarie 31, 2026
Categorie: Social

O rachetă a survolat spațiului aerian al Republicii Moldova, informația a fost confirmată de Ministerul Apărării. Structurile responsabile din cadrul instituției au detectat, la ora 10:18, o rachetă, care a traversat spațiul aerian al Republicii Moldova, deasupra localității Mocra din regiunea transnistreană și, ulterior, deasupra localității Cosăuți din raionul Soroca, cu direcția spre Ucraina.

În același timp portalul ucrainean unian.net, a publicat o informație în care se precizează că două rachete de croazieră rusești Kalibr au trecut frontiera de stat a Ucrainei cu Republica Moldova, iar deja  în jurul orei 10:33 au traversat spațiul aerian al României. Potrivit portalului acest lucru a fost raportat de comandantul suprem al forțelor armate ale Ucrainei, care a mai precizat că rachetele au fost lansate din Marea Neagră.

Ministerul Apărării din România nu a confirmat încă informațiile despre zborul unei rachete rusești deasupra teritoriului lor.

În dimineața zilei de 10 februarie, în Ucraina a fost anunțată din nou o alertă aeriană  din cauza celor 14 atacuri masive cu rachete ale Federației Ruse.

Ministerul Apărării, în colaborare cu structurile responsabile din țară, monitorizează atent situația în regiune, și condamnă ferm violarea spațiului aerian al Republicii Moldova.

Categorie: Social

Regretatul Nicolae Bulat, ar fi împlinit astăzi, 71 de ani. Renumitul ghid și istoric, s-a născut pe 10 februarie 1952 în satul Cureșnița, raionul Soroca.

Nicolae Bulat, s-a aflat din 1996 și până în ultima zi, la cârma Muzeului de Istorie şi Etnografie din Soroca, perioadă când instituția a cunoscut o largă apreciere datorită proiectelor implementate.

Nicole Bulat a fost premiat cu "Ordinului Republicii" și "Steaua României" în grad de Ofițer. În 2021 a fost decorat de președintele României cu medalia aniversară "Centenarul Marii Uniri".

La Cetatea Soroca a activat de mai bine de 30 de ani, fiind considerat unul dintre cei mai buni ghizi din țară. 

La 43 de zile fără Nicoalae Bulat, la Soroca, a fost lansată cartea ”Nicolae Bulat- ultimul pârcălab de la Soroca”, autorul fiind, Sava Bogasiu, unul dintre cei mai buni prieteni ai regretatului.

„Gardianul” Cetății Soroca, Nicolae Bulat, s-a stins din viață după o boală grea, la vârsta de 70 de ani.

Categorie: Social

Salvatorii moldoveni plecați în misiune au salvat un băiețel de trei ani de sub ruinele unui bloc pus la pământ de cutremurul devastator  produs luni dimineață, în Turcia. Copilul a fost recuperat în siguranță, după ce echipajul de specialiști a reușit să-l găsească sub dărâmături. Micuțul a fost prins sub ruine timp de patru zile. Salvatorii au utilizat mijloace specializate de căutare, iar după ce au stabilit că acesta se află blocat în construcția puternic avariată au reușit să-l scoată viu și nevătămat. Copilul a fost ridicat în brațe și pus pe o targă pentru ca medicii să-i poată acorda asistența necesară. 

Cel mai probabil, copilul a fost protejat în timpul dezastrului de una dintre rude, care din păcate a fost găsită fără suflare sub dărâmături, alături de cel mic. Amintim, că echipa de salvatori din Republica Moldova a început misiunea de căutare - salvare în această dimineață după ce li s-a atribuit sectoare de intervenție în cea mai afectată zonă de seism în provincia Hatay, Turcia.

Categorie: Social

Mai mulți soroceni au rămas fără apă la robinet în seara zilei de 8 februarie, din cauza unei defecțiuni în rețea și anume a scurgerii de apă la Bazinul nr 2. La fața locului au venit specialiștii de la Regie Apă-Canal, pentru a soluționa problema.

 IGOR FOCȘA,DIRECTOR TEHNIC ”REGIA APĂ CANAL”:

 ”Locatarilor le cerem scuze pentru presiunea slabă a rețelei de apeduct. Etajele trei, patru și cinci ale blocurilor de locuit presupun că nu au apă. A ieșit grupa operativă la fața locului, unde a depistat scurgerea țevii care alimentează partea de jos a orașului. Este o rețea veche. La moment grupa operativă lucrează și sperăm că pînă de seară, toți locuitorii municipiului, vor avea apă.” 

Fără apă, s-au cu presiunea slabă, au rămas și locatarii blocurilor de locuit de pe strada Constantin Negruzzi.

 ”De ieri, presiunea e slabă, dar apa curge încetișor.” ”Eu aseară am certat soția, credeam că a făcut ea ceva la rețeaua de apă, că era atât de slabă presiunea că nu puteam să fac baia.”

Pentru a nu sista apa în zonă, specialiștii de la "Regie Apă-Canal", au pus în acțiune Bazinul nr 4. 

IGOR FOCȘA, DIRECTOR TEHNIC ”REGIA APĂ CANAL:

”La ziua de azi am făcut trecere de la Bazinul nr, 2 la Bazinul nr.4, pentru ca consumatorii să nu aibă de suferit.”

Potrivit directorului tehnic de la Regie Apă Canal, problema va fi remediată, iar locuitorii din zona de centru a orașului, vor avea apă la robinet în timpul apropiat.

Categorie: Social

Eroii căzuți pe câmpul de luptă din Afganistan, sunt comemorați anual, la data de 15 februarie. La Soroca acest eveniment va fi marcat puțin mai devreme, adică pe 12 februarie, la Complexul Memorial.

IGOR FOCȘA, PREȘEDINTE UNIUNEA VETERANILOR DE RĂZBOI DIN AFGANISTAN, SOROCA:

 ”La 15 februarie, este marcată Ziua Comemorării Eroilor căzuți în Afganistan. La Soroca, comemorarea va avea loc pe data de 12 februarie, la ora 10, cu depuneri de flori la monument. Invităm toți veteranii, dar și pe cei care doresc să depună o floare în memoria eroilor căzuți în Afganistan.”

La evenimentul de comemorare, sunt așteptați camarazii de arme care au luptat și și-au îndeplinit datoria de ostaș, reprezentantul Guvernului în teritoriu, conducerea raionului, a municiupiului, dar și simpli soroceni. Acțiuni de comemorare vor avea loc și în unele satele din raion.

IGOR FOCȘA,PREȘEDINTE UNIUNEA VETERANILOR DE RĂZBOI DIN AFGANISTAN, SOROCA:

 ”A fost elaborat un plan, ca în toate localitățile din raion, unde avem eroi căzuți pe câmpul de luptă,  mormintele acestora să fie amenajate pentru această zi.”

 Din raionul Soroca, pe câmpul de luptă din Afganistan, au participat 368 de ostași, la ziua de astăzi au rămas în viață 227, dintre care 93 de veterani ai războiului, sunt din municipiul Soroca.

Categorie: Social

În zilele de sâmbătă și duminică, inspectorii de mediu din Soroca au efectuat razii antibraconaj și de contracarare a cazurilor de tăieri ilicite în localitățile Țepilova și Hristici.

A fost verificată o echipă de vânători, care efectuau vânătoarea la vulpi și șacali. Participanții la vânătoare aveau acte în regulă. Încălcări ale legislației de mediu nu au fost constatate.

În cadrul raziilor a fost depistat un caz de recoltare neautorizată a produselor lemnoase.

Persoana a fost citată la sediul Inspecției ecologice Soroca, pentru documentarea cazului și atragere la răspundere contravențională.

Razii inopinate în scopul contracarării contravențiilor de mediu vor fi organizate periodic în toate localitățile raionului.

Categorie: Social

În dimineața zilei de 9 februarie, echipa de salvatori a Republicii Moldova specializată în căutare-salvare urbană a ajuns în zona de intervenție indicată de autoritățile turce, din provincia Hatay la hotar cu Siria. Odată ajunși la fața locului, responsabilii au fost convocați în ședință, în care au primit instrucțiuni și li s-a atribuit sectoarele de lucru. Salvatorii au primit informații cu privire la zonele de intervenție, dar și acțiunile care urmează a fi desfășurate.

Echipa de specialiști a țării noastre a format două grupuri de lucru. Primul grup preia misiunea de cercetare și căutarea sinistraților, iar al doilea grup instalează o tabără de câmp complet operațională. Salvatorii vor activa neîntrerupt 24 de ore, iar pentru a fi eficienți aceștia vor utiliza tehnica grea din dotare, dar și echipamentele specializate. Mai mult, pentru lucrări de căutare vor fi antrenați doi câini de salvare.

 Amintim, că în urma cutremurului din Turcia bilanțul persoanelor decedate a crescut la peste 12 800 mii de persoane, a anunțat în dimineața zilei de astăzi Agenția Turciei pentru Gestionarea Dezastrelor și Urgențelor, iar în Siria, numărul total al victimelor este de cel puțin 3 162.

E de menționat faptul că Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a confirmat pe 7 februarie decesul a trei moldoveni în localitatea Hatay din Turcia. Este vorba despre o femeie în vârstă de 36 de ani și 2 copii minori, membri ai aceeași familii. Potrivit datelor oficiale cel puțin 48 de moldoveni s-ar fi aflat în zona afectată de cutremur din Turcia. Potrivit Ambasadei Republicii Moldova în Turcia cu 27 de persoane nu a fost stabilită comunicarea.

Categorie: Social

Patru membri ai organizației criminale „Machena”, cu vârste cuprinse între 23 și 41 de ani, care au răpit un bărbat și l-au amenințat cu moartea, au fost reținuți.

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, urmează să le prezinte învinuirea și să solicite aplicarea arestului preventiv în privința acestora, pentru un termen de 30 de zile.

Cazul a avut loc la Rezina, în decembrie 2022. Inițial, aceștia l-au bruscat și l-au bătut pe bărbatul de 36 de ani, pe care l-au obligat prin aplicarea violenței fizice și prin amenințarea cu o armă de foc automată să urce cu ei în automobil. Acolo, aceștia l-au amenințat cu vătămarea gravă a sănătății și cu moartea, timp de două ore – atât în timpul călătoriei spre Chișinău, cât și în parcarea la care au sosit. Motivul acestora ține de răzbunarea pentru declarațiile depuse de victimă împotriva hoțului în lege „Machena,” care a fost condamnat la 19 ani de închisoare, în dosarul penal în care bărbatul a fost și el victimă a șantajului condamnatului. Până de curând, victima a fost deținută într-o altă instituție, astfel încât bănuiții au profitat de punerea acestuia în libertate, pentru ca să implementeze actul de răzbunare. Acesta însă a evadat din automobil și a sesizat autoritățile de drept.

Categorie: Social

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco și secretara de stat, Nadejda Burciu, au efectuat o vizită de lucru la Penitenciarul nr.6-Soroca, unde au participat la prezentarea raportului de activitate al sistemului administrației penitenciare pentru anul 2022. 

 Astfel, principalele evoluții pozitive ale anului precedent au fost marcate prin descreșterea ușoară a numărului persoanelor aflate în detenție (de la 6396 deținuți la sfârșitul anului 2021 la 6084 deținuți la 31 decembrie 2022), reducerea semnificativă a numărului de decese în penitenciare (de la 41 în 2021 la 23 în anul 2022), creșterea ponderii deținuților încadrați în câmpul muncii (de la 17% la 22%), intensificarea perchezițiilor și reducerea numărului de petiții.

 În alocuțiunea sa, ministrul Justiției, a vorbit despre necesitatea unor schimbări substanțiale în sistemul penitenciar și importanța implementării recomandărilor Comitetului European pentru Prevenirea Torturii care au efectuat o vizită de monitorizare în decembrie 2022.

 Pentru anul 2023, obiectivele Administrației Naționale a Penitenciarelor se vor axa pe sporirea eficienței în administrarea sistemului penitenciar, organizarea eficientă a managementului resurselor umane și suplinirea funcțiilor vacante, instituirea sistemului progresiv de executare a pedepsei, crearea locurilor de muncă pentru persoanele condamnate, garantarea siguranței sistemului de detenție și asigurarea serviciilor medicale de calitate pentru persoanele private de libertate, echivalente celor prestate în sistemul public de sănătate.

 În cadrul vizitei la Penitenciarul nr.6-Soroca, conducerii Ministerului Justiției i-a fost prezentată situația la nivelul instituției privind capacitatea de cazare, activitățile de reintegrare socială desfășurate, regimurile de executare a pedepselor privative de libertate, condițiile de muncă.

Categorie: Social

Lichidarea focarului de Gripă Aviară în comuna Holoșnița a fost unul din subiectele discutate în cadrul ședinței extraordinare a Comisiei pentru Situații Excepționale a raionului Soroca. Ședința a fost convocată  pe 8 februarie și desfășurată în sala de protocol a Consiliului Raional.

Aici au fost aprobate mijloacele financiare pentru cuparea și lichidarea focarului de Gripă Aviară în comuna Holoșnița, satul Cureșnița. Tot aici s-a discutat despre desfășurarea antrenamentului Comisiei pentru Situații Excepționale a raionului Soroca, dar și despre Regulamentul Comisiei pentru Situații Excepționale a raionului – sarcinile de bază, organizarea, dar și modul de funcționare a Comisiei.

Log in or Sign up

Test