Sâmbătă, Ianuarie 31, 2026
Categorie: Social

În weekend, poliţiștii din Soroca au desfășurat razii menite să prevină şi să combată criminalitatea pe timp de noapte.

Astfel, în vederea consolidării dialogului cu cetățenii și creșterii gradului de siguranță în comunitate, descurajării comportamentului delincvent prin prezența polițiștilor și realizarea activităților de prevenire și combatere a fenomenului criminal, polițiștii au desfășurat o acțiune preventiv-reactivă.

Forțele de ordine au patrulat cartierele, străzile și locurile identificate, mai greu accesibile, neiluminate pe timp de noapte, obiective de infrastructură, case și gospodării părăsite, care prezintă un risc sporit de comitere a infracțiunilor și contravențiilor.

Scopul acestora este de a asigura, prin activitățile desfășurate, reprezentarea şi promovarea intereselor comunității, creșterea calităţii serviciului de ordine şi siguranţă publică în beneficiul cetăţeanului.

Acțiunile de acest gen vor fi efectuate, în continuare, pentru menținerea, asigurarea ordinii publice şi creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.

 

Categorie: Social

Oamenii legii au efectuat 14 percheziții la persoane cu vârste cuprinse între 32 și 61 de ani, suspectate că ar deține arme, termovizoare, precum și alte obiecte, folosite la acțiuni de braconaj pe teritoriul țării. Percheziții au avut loc în mun. Chișinău și raioanele Ialoveni, Căușeni, Florești, Cimișlia, Criuleni, Sîngerei și orașele Strășeni, Leova, Ștefan Vodă.

În urma acțiunilor întreprinse au fost depistate și ridicate patru arme dintre care una cu  țeavă lisă,  două termovizoare, două pistoale, două lunete, sute de  cartușe cu diferit calibru deținute ilegal, etc. 

Munițiile erau adaptate și folosite de către suspecți pentru vânătoarea  animalelor sălbatice, în lipsa autorizației corespunzătoare și în perioada interzisă, pe timp de noapte (braconaj).

Bunurile au fost ridicate, iar polițiștii continuă cercetările sub toate aspectele legale, pentru a stabili circumstanțele ilegalităților comise.

Conform legislației în vigoare suspecții riscă  închisoare de la 2 la 7 ani.

Categorie: Social

Patru bărbați din Drochia, cu vârste cuprinse între 23 și 30 de ani, au săvârșit un atac tâlhăresc în localitatea Petreni, raionul Drochia.

Incidentul s-a produs pe 5 februarie. Polițiștii din Drochia, au fost sesizați de proprietarul depozitului, care a comunicat că, persoane necunoscute, în jurul orei 01:00, au deteriorat un perete și au pătruns în interiorul depozitului în care se păstrau semințe de floarea soarelui, de unde au sustras peste 1500 kg.

Paznicul depozitului, un bărbat de 49 de ani, i-a surprins pe făptași în flagrant, în timp ce încărcau semințele în saci. Fiind indignați de apariția paznicului, aceștia l-au atacat aplicându-i multiple lovituri pe diferite părți ale corpului, apoi l-au legat și l-au târât pe malul unui râu din apropierea depozitului, unde și-au continuat acțiunile violente, inclusiv amenințându-l cu moartea.

După ce l-au maltratat, suspecții au lăsat victima să zacă acolo legat și au plecat. În urma măsurilor de investigații întreprinse de polițiști, la scurt timp suspecții au fost identificați și reținuți pentru 72 de ore. Aceștia nu sunt la prima abatere, anterior fiind judecați pentru diferite infracțiuni.

Pe acest caz a fost pornită o cauză penală în cadrul căreia urmează a fi stabilite toate circumstanțele.

Conform legii penale, pentru tâlhărie persoanele vinovate riscă închisoare de la 10 la 12 ani.

Categorie: Social

Polițiștii de patrulare au depistat un bărbat care conducea bicicleta în stare de ebrietate avansată prin satul Nimereuca din raionul Soroca.

 La ghidonul bicicletei se afla un bărbat de 51 de ani, locuitor al aceluiași sat. În urma testării cu aparatul „Drager” s-a constatat că bărbatul avea o concentrație de 1,01 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.

 Pentru conducerea în stare de ebrietate, bărbatul a fost sancționat cu amendă de 17 500 de lei.

 Poliția Națională amintește că, respectarea Regulamentului Circulației Rutiere este o obligativitate a tuturor conducătorilor auto, iar consumul de alcool poate aduce urmări tragice.

Categorie: Social

Meteorologii anunță pentru această săptămână temperaturi cuprinse între -2 -12  grade Celsius la Soroca. Pentru ziua de marți sunt prevăzute ninsori slabe și temperaturi de -5 -9 grade C. Miercuri noaptea maximele vor oscila până la -10 C, iar ziua va avea aceeași evoluție, cu valori medii de -5°C.

Joi și vineri temperaturile ușor vor scădea din cauza maselor de aer rece ce se apropie de teritoriu. Astfel, vom avea ziua valori de -3 -5 grade C, iar noaptea minimile vor coborî până la -12 grade C.

Sâmbătă și duminică termometrele vor indica ziua -2 -3 grade C, iar noaptea vom avea -8 -10 grade, duminică se prevăd și ninsori slabe.

Vântul va sufla din nord-vest, anunță Serviciului Hidrometeorologic de Stat.

Categorie: Social

Echipe de intervenție din Moldova formate din 55 de salvatori, dotate cu 12 autospeciale de intervenție și 2 câini de căutare, au pornit în seara de 6 februarie spre Turcia pentru a oferi suport , în misiuni de căutare-salvare a victimelor cutremurului produs în dimineața zilei de ieri.

 Specialiștii în căutare și salvare urbană au decis deplasarea pe cale terestră, deoarece este important ca cele 12 auto speciale, proiectate pentru intervenția în astfel de calamități, să fie prezente la locul dezastrului cât mai repede. Cu ajutorul acestor mașini dotate cu echipamente de intervenție, pot fi salvați mult mai mulți oameni, decât dacă s-ar interveni doar cu utilaje mici, afirmă specialiștii IGSU.

Președintele Republicii, Maia Sandu, a fost prezentă la Direcția regională căutare salvare nr. 1, din Municipiul Chișinău, unde a urat succes salvatorilor în misiunea din Turcia și reușite cât mai multe în salvarea oamenilor.

Pînă în Turcia la locul dezastrului salvatorii au de parcurs circa 30 de ore.

Amintim că seismul cu magnitudinea de 7,9 pe scara Richter a lovit centrul Turciei și nord-vestul Siriei. Echipa Republicii Moldova de căutare-salvare în medii urbane urmează să activeze cel puțin 7 zile în zona afectată din Turcia. 

Categorie: Social

Condițiile climaterice prielnice au permis continuarea lucrărilor de edificare a centrului tehnico-didactic în mecanica agricolă de la Colegiul Tehnic Agricol Soroca. În acest fel, centrul didactic va putea fi pus la dispoziția elevilor colegiului și agenților economici din Soroca, în vara acestui an.

Investiția de circa 695 de mii de euro este realizată de către Guvernul Republicii Moldova, cu suportul Băncii Europene de Investiții, în cadrul proiectului Livada Moldovei și presupune edificarea centrului tehnico-didactic în mecanica agricolă, ce va presupune amenajarea a trei laboratoare: de sudură, de întreținere a utilajelor agricole de capacitate mare și mică.

Peste 440 de elevi, de la 5 specialități ale Colegiului Tehnic Agricol vor beneficia de condiții moderne de studiu ce vor fi adaptate la standardele europene de calitate și corespunzătoare cerințelor curriculare sugerate de agenții economici din sectorul privat.

În baza centrului tehnico-didactic de mecanica agricolă vor fi organizate și instruiri de calificare și recalificare pentru angajații din sectorul real al economiei. Sunt planificate parteneriate publice - private pentru a încuraja testarea tehnicii agricole, în special a celei horticole.

Categorie: Social

Dacă există o zi fără tutun sau una fără violentă, de ce nu și o zi când nu trebuie să folosești mobilul? Poate pentru a defini mai bine relația care există între oameni și acest aparat sau pentru a sensibiliza cele 4 miliarde de utilizatori asupra impactului pe care îl are tehnologia în viața cotidiană, anual la data de 6 februarie este marcată Ziua mondială fără telefon mobil. Care este rolul telefonului mobil în viața sorocenilor?

În această zi fiecare dintre noi este încurajat să observe câte ore poate rezista fără să apeleze la una din funcțiile telefonului mobil.

Ziua mondială fără telefon mobil este o inițiativă a scriitorului francez Phil Marso, care și-a dorit astfel să atragă atenția asupra pericolelor la care duce folosirea lor excesivă şi asupra dependenței create de acestea.

Categorie: Social

Mai mulți cetățeni  ai Republicii Moldova consideră că Rusia și conducerea acesteia se fac vinovate de războiul din Ucraina, circa 40 % consideră ce acesta este o invazie nejustificată,  totodată în societatea noastră se atestă un impact încă foarte înalt al propagandei Kremlinului pe subiecte care vizează securitatea, agresiunea rusă din Ucraina, relațiile internaționale și subiectele energetice. Constatările aparțin experților de la Comunitatea WatchDog.MD, care au prezentat un sondaj de opinie, într-o conferință de presă la IPN, în care sunt prezentate lucrurile ce îi îngrijorează cel mai mult în prezent, cetățenii Republicii Moldova.

Sondajul cuprinde și un bloc privind preferințele politice ale cetățenilor - nivelul de încredere în lideri politici și preferințele de vot pentru viitoarele alegeri parlamentare și prezidențiale.
Scopul acestui proiect este de a efectua cercetări și de a realiza 4 sondaje de opinie în perioada ianuarie-mai 2023 și alte analize privind impactul dezinformării și manipulării și propagandei toxice asupra opiniei publice din Republica Moldova.   Sondajul a fost efectuat în perioada 17-26 ianuarie 2023, pe un eșantion stratificat de 1001 persoane, cu vârsta cuprinsă între 18 ani și mai mult.

Categorie: Social

În mai multe instituții de educației timpurie din mun. Soroca au ajuns  noi loturi de mobilier. Acesta este încă o donație din Proiectul „Întreprinderi și comune puternice pentru Moldova”, în cadrul căruia primăria este partenerul de bază. La fel, prin intermediul acestui proiect în grădinițe sunt efectuate lucrări de reparații.

Astfel, grădinița nr.13 va beneficia de o sală de sport reparată capital de circa 70 m2; în grădinița nr.6 vor fi reparate patru grupe; în grădinița 12- o grupă; în grădinița nr.5- o grupă și un dormitor, iar la grădinița nr. 1 se construiesc două foișoare, se repară coridorul în blocul administrativ și pardoseala într-o grupă.

Proiectul  este finanțat de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare, co-finanțat de Uniunea Europeană și Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare. Proiectul este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei, în parteneriat cu Cancelaria de Stat a Republicii Moldova.

 

Log in or Sign up

Test