În semn de recunoștință pentru activitatea sârguincioasă, susținerea și implicarea în actele de caritate și promovarea valorilor creștin-ortodoxe, Asea Railean, președintele Asociației Obștești „Soarta” a fost decorată de către Înalt preasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, cu înalta distincție a Bisericii Ortodoxe din Moldova – Ordinul „Cuv. Agafia de la Cușelăuca”, de gr. II.
Părintele Nicolae Craveț, protopop de Soroca, a prezentat Înaltpreasfinției Sale la Reședința mitropolitană, raportul de activitate în cadrul protopopiatului și a relatat despre actele de caritate desfășurate în comun cu AO „Soarta” și protopopiatul de Soroca.
Mitropolitul a mulțumit pentru implicare și buna colaborare, iar doamna Răilean a mulțumit pentru înalta distincției și apreciere.
O femeie din Tiraspol a ajuns cu arsuri grave la spital după ce a încercat să-și usuce părul deasupra aragazului. Soțul a încercată să o ajute și a reușit să stingă hainele care luase foc, dar femeia a suferit arsuri pe mai bine de jumătate din suprafața corpului, transmite IPN.
Potrivit autorităților din regiune, după ce și-a spălat părul, femeia de 70 de ani a decis să-l usuce deasupra aragazului. Dar părul a luat foc, apoi și hainele de pe ea.
Soțul a acoperit-o cu o plapumă și a stins flăcările, dar femeia suferise deja arsuri grave pe 65% din suprafața corpului. Medicii apreciază starea pacientei ca fiind extrem de gravă. Soțul acesteia s-a ales și el cu arsuri la mâini, dar nu sunt grave.
Cu ocazia Sfintei sărbători de Crăciun, preoții obișnuiesc să meargă din casă în casă pentru a vesti Nașterea Domnului şi pentru a-i binecuvânta pe gospodari. Tradiția de a merge cu icoana în Ajun de Crăciun este respectată cu sfințenie de preotul Liviu Cernei din satul Zastânca.
Împreună cu coriștii preotul vizitează enoriașii pentru a le vesti Nașterea Mântuitorului. LIVIU CERNEI, PAROHUL BISERICII „SF. AP. PETRU ȘI PAVEL” DIN S. ZASTÎNCA “Este o tradiție veche din străbunii noștri, în Ajun de sărbătoarea Nașterii Mântuitorului nostru Isus Hristos, de a vizita fiecare casă a creștinilor cu icoana Mântuitorului nostru Isus Hristos, bine vestind, familiile se bucură, în special cei țintuiți la pat care nu au posibilitatea de a vizita biserica în această sărbătoare. Noi cu bucurie duhovnicească le bine vestim această naștere, le dorim ca pruncul Isus Hristos să le aducă pacea, sănătatea bucuria duhovnicească”.
Creștinii spun că venirea preotului în casă și în gospodărie este o binecuvântare pentru ei. La rândul lor, oamenii îi întâmpină pe slujitorii bisericii cu bucate de post, colaci și vin. Pentru familia Patrașcu, Nașterea Domnului este cea mai mare sărbătoare a anului, iar icoana care intră în casă este un semn bun pentru întreaga familie. LARISA PATRAȘCU, GOSPODINĂ “Nașterea Domnului este percepută ca o sărbătoare de bucurie, sufletele noastre sunt îmbunătățite de credință, dragoste față de aproapele, iertare. Ne străduim în fiecare an să ținem post. Pentru această tradiție pregătim colăceii, sarmale, plăcinte, dulciuri, trebuie neapărat să avem colăceii pe masă.” În Ajun de Crăciun cei mai nerăbdători sunt copiii, care așteaptă să meargă la biserică și să colinde. ADELINA PATRAȘCU “Așteptăm Crăciunul ca să mergem la biserică să colindăm părintește și să primim cadouri”.
Gospodarii întâmpină preotul cu colaci și daruri, care mai apoi sunt oferite celor sărmani. LIVIU CERNEI, PAROHUL BISERICII „SF. AP. PETRU ȘI PAVEL” DIN S. ZASTÎNCA “Creștinii noștri ne întâmpină cu bucurie, cu niște daruri, iar biserica la rândul său împarte aceste daruri celor săraci, celor mai nevoiași, ca prin bucuria noastră să împărțim bucuria și celor care sunt mai triști ca noi.”
Este o tradiție foarte veche în Biserica Ortodoxă ca preoții să meargă pe la casele credincioșilor, aducând vestea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos purtând cu ei icoana Nașterii, în fața căreia se închină credincioșii și o sărută, arătând că se pregătesc, prin aceasta, de Crăciun.
Delicioasele meniuri de sărbători care includ tradiționalele sărmăluțe, friptura de porc și dulciuri, consumate în exces, ne fac mai mult rău decât am crede. Medicii ne atenționează să avem grijă la ce și cât mâncăm de sărbători.
ANA BERCUT, MEDIC DE FAMILIE ”De sărbători trebuie să fim atenți la alimentație, să nu exagerăm cu mâncarea grasă, sărată, dar și cantitatea contează. În categoria de risc sunt copiii, gravidele și pacienții cu boli cronice, vârsnicii.”
Bucatele tradiționale vor fi nelipsite și pe masa de sărbătoare a acestei femei, care susține că va pregăti de toate. ”Bucate tradiționale, borș scăzut, răcitura, pârjoalele. Nu prea ne simțim bine, pentru că mâncăm atâta carne, dar ne străduim să mâncăm în măsură.” ”Ce creștem aceia punem pe masa de sărbătoare, pui, iepuraș. Nu mâncăm exagerat, pentru ca să ne păstrăm sănătatea și să ajungem și la anul.” ”Mă strădui să nu consum mult. Nu trebuie să mănânci până te desfaci.”
Meniul tradițional specific sărbătorilor este bogat în grăsimi care încetinesc digestia, spun medicii, de-aceia trebuie să fim prudenți pentru a evita afecțiuni ale stomacului, ficatului, pancreasului, kilogramele în plus, dar și afecțiunile cardio-vasculare. ANA BERCUT,MEDIC DE FAMILIE ”Nu aș spune că s-au mărit cazurile de intoxicație alimentare, dar de acutizări, de pancreatite cronice, da sunt. S-au mărit cazurile de infecțiile respiratorii virale acute, provocate de virusul gripal. Pacienții prezintă febră mare șu tusă chinuitoare.”
Pentru a evita cazurile de infectare a infecțiilor virale acute, medicii ne îndeamnă să păstrăm distanța și să evităm locurile aglomerate. ANA BERCUT,MEDIC DE FAMILIE ”Sunt multe cazuri, vreo zece pacienți pe zi, la fiecare medic. Cea mai bună protejare, în caz de gripă este vaccinarea, păstrarea distanței, mai puțini oaspeți și desigur igiena.” Pentru o stare de bine, nu doar de sărbători, medicii ne recomandă plimbările scurte după mese care ne vor ajuta să evităm arsurile la stomac și refluxul gastroesofagian.
Numărul total al alegătorilor înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor la data de 3 ianuarie 2023 este de 3.294.050 de persoane, a informat Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova.
Din numărul total de alegători înscriși în Registrul de Stat, 2.768.177 de cetățeni cu drept de vot sunt atribuiți pe unități administrativ-teritoriale de nivelul II.
Această diferență cuprinde persoanele care au cetățenia Republicii Moldova, dar nu au înregistrare la domiciliu sau reședință, inclusiv cei care au emigrat autorizat peste hotarele țării (257 094 de persoane) și cetățenii cu drept de vot având domiciliul înregistrat în unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului, aflate provizoriu în afara controlului suveran al autorităților constituționale ale Republicii Moldova (268 779 persoane), notează CEC.
La Soroca sunt înscriși 75 818 de alegători, cu 669 alegători mai puțin comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, atunci numărul alegătorilor înscriși în Registrul de Stat constituia 76 487.
Potrivit Comisiei Electorale Centrale, cel mai mare număr de alegători este înregistrat în municipiile Chișinău (647.142) și Bălți (100.457).
O tânără de 22 de ani a decedat duminică noaptea în urma unui accident rutier la Căușeni.
Ea ar fi fost conștientă înainte de venirea echipajelor de intervenție. Declarațiile ar aparține bărbatului care ar fi sunat la 112 după ce a auzit din casă un zgomot puternic pe stradă. La venirea ambulanței aceasta nu mai respira deja.
Marți dimineața echipa de la Căușeni TV au găsit automobilul avariat la parcarea Inspectoratului de poliție și au reușit să discute cu unii martori. Detalii în reportajul ce urmează.
Începând cu 1 ianuarie 2023, a început o nouă etapă de reexaminare a pensiilor.
Dreptul la reexaminarea pensiei, o au persoanele care s-au pensionat până la 01 ianuarie 2019 şi au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 2 ani după acordarea pensiei şi nu au beneficiat de reexaminarea pensiei la etapele anterioare. Totodată, din 0ianuarie 2023 va fi aplicată o nouă formulă de reexaminare a pensiei pentru limită de vârstă pentru stagiul de cotizare realizat după acordarea pensiei.
Astfel, conform formulei se va determina cuantumul pensiei calculat doar din stagiul de cotizare şi salariul (venitul) realizat după stabilirea pensiei pentru limită de vârstă, care ulterior se va aduna la pensia calculată a beneficiarului, şi respectiv, se va obține cuantumul reexaminat al pensiei.
Pentru depunerea cererii într-un mod sigur, rapid şi eficient, beneficiarii sunt încurajați să utilizeze serviciului electronic „e-Cerere. Reexaminare pensieˮ, care poate fi accesat pe pagina web-oficială cnas.gov.md sau portalul guvernamental servicii.gov.md.
În ultimele 24 de ore, în întreaga țară au fost înregistrate peste o mie de apeluri la 112, transmite publica.md. Solicitată find intervenția poliției la diverse tipuri de încălcări, cum ar fi conflictele dintre persoane, comportamentul agresiv și perturbarea liniștii publice.
Inspectorii de patrulare au documentat 397 de conducători auto care au admis încălcări ale Regulamentului circulației rutiere. Totodată au fost depistați 20 de conducători auto în stare de ebrietate la volan, dintre care 18 în stare avansată, iar 3 au refuzat testarea alcoolscopică.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 6 accidente rutiere, în rezultatul cărora o persoană și-a pierdut viața, iar altele 8 au fost transportate la spital cu diverse traumatisme. Persoana decedată este o tânără de 22 de ani, implicată într-un accident la Căușeni.
În context, Poliția amintește repetat tuturor conducătorilor auto, să respecte regulile de circulație și să evite conducerea în stare de ebrietate. Adaptați viteza la condițiile de drum, respectați prevederile legislației și veți avea sărbători liniștite!
Acest început de săptămână, ne bucură cu vreme frumoasă în multe regiuni din țară. Potrivit meteorologilor, vom avea temperaturi maxime cuprinse între 6 și 9 grade și minime ce vor varia între -2 și -5 grade Celsius.
Cerul va fi variabil și vântul va sufla moderat, spre sfârșitul săptămânii se prevăd precipitații, anunță SHS. La Soroca, luni și marți vom avea temperaturi cuprinse + 9 0 grade. Miercuri și joi, noaptea vom avea temperaturi de -2 0 grade C, iar ziua mercurul din termometre va urca pînă la + 6 grade C. În zilele de odihnă vremea se răcește ușor, și vor cădea precipitați astfel,
înregistrând noaptea valori de până la -2 - 5 grade C, iar ziua maximele vor atinge +5 grade C. Sâmbătă și duminică vântul va sulfa moderat cu unele intensificări.
Oamenii speră că 2023 va fi mai bun decât anul care pleacă. Ei își doresc în primul rând sănătate și pace. Oamenii se așteaptă încercările și greutățile care a marcat anul 2022 vor dispărea ca un vis urît, iar viețile lor vor reveni la normalitate.
În timp ce unii recunosc că încă mai cred în minuni și așteaptă cu mare speranță să li se împlinească visele, alții își doresc un an mai reușit, sau măcar nu mai rău ca precedentul.
“În anul viitor așteptăm pace ”
“Să fie pace, sănătate și să fie de lucru, restul toate merg de la sine”
“Să fie nu mai rău ca precedentul”
“Nu prea an bun se arată, noaptea îngheață, ziua e cald nuștiu dacă vom avea grîu”
“Vrem să fie pensii mai mari”
“Anul 2022 a fost cu perspective, așteptăm și mai bine”
“Pace să fie, poate se vor liniști rușii cu războiul, că am avut pandemie, acum război”
“Cum a da Dumnezeu așa să fie”
Sorocenii au ținut să vină și cu o urare pentru fiecare în noul an.
“Doresc la soroceni un an nou fericit cu pace și liniște”
“Pace și bucurie să aibă toți, să fim mai buni la inimă”
“La anul și la Mulți ani!”
Pagina 153 din 196
Test