Vineri, Ianuarie 30, 2026
Categorie: Social

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, pentru municipiul Soroca, luni, 1 decembrie, cerul va fi înnourat, iar temperaturile vor rămâne scăzute. Maxima va atinge 5°C, iar minima se va situa în jurul valorii de 3°C. Vântul va sufla moderat, cu 18 km/h dinspre nord-vest, iar umiditatea se va menține ridicată, la 85%.

Marți, 2 decembrie, se vor semnala ploi slabe, în condiții similare de temperatură. Maxima zilei rămâne la 5°C, iar minima la 3°C. Vântul va bate slab, cu 9 km/h din direcția sud-est, iar umiditatea va fi de aproximativ 85%, menținând atmosfera rece și umedă.

Miercuri, 3 decembrie, vremea va fi caracterizată de cer noros, fără precipitații semnificative. Maxima rămâne la 5°C, însă minima coboară până la 1°C. Vântul se întărește din nou, atingând 18 km/h dinspre sud-est, iar umiditatea se va situa în jurul valorii de 80%.

La nivelul întregii țări, începutul lunii decembrie aduce o menținere a vremii reci, cu cer predominant noros, precipitații slabe izolate și vânt moderat, specific perioadei de trecere spre iarnă.

Categorie: Social

Azi, 29 noiembrie, dis-de-dimineață, echipa de la spații verzi din Soroca a pornit un lucru nobil pentru beneficiul sorocenilor. Ei au achiziționat, transportat și instalat în Piața Libertății bradul de Crăciun pentru anul 2026.

Odată ajuns în piață, echipele au trecut la ridicarea și fixarea lui în poziția finală. Decorul va fi adăugat în zilele următoare, însă chiar și așa, bradul a atras privirile trecătorilor. Oamenii se opreau în piață și urmăreau momentul în care era instalat simbolul sărbătorilor.

Organizatorii spun că bradul a fost ales special pentru forma sa simetrică și pentru o înălțime potrivită spațiului central. Ei afirmă că acesta este unul dintre cei mai frumoși brazi aduși în ultimii ani.Bradul va fi decorat în următoarele zile, iar aprinderea oficială a luminilor va inaugura sezonul festiv în Soroca. Locuitorii sunt invitați să participe la eveniment și să se bucure de atmosfera de sărbătoare.

Categorie: Social

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, pentru municipiul Soroca, joi, 27 noiembrie, cerul va fi înnourat, cu temperaturi maxime de 7°C și minime de 6°C. Vântul va sufla moderat, cu 18 km/h dinspre nord, iar umiditatea se va menține ridicată, în jur de 85%.

Vineri, 28 noiembrie, sunt prognozate ploi slabe, iar vremea devine mai rece. Maxima zilei va atinge 5°C, iar minima va coborî la 3°C. Vântul va sufla slab, cu 9 km/h din direcția nord-vest, iar umiditatea ajunge la 90%, conturând o zi rece și umedă.

Sâmbătă, 29 noiembrie, cerul va fi variabil, cu perioade de înseninări. Maximele vor urca până la 7°C, iar minimele vor fi în jur de 3°C. Vântul va sufla slab, cu 9 km/h dinspre nord-est, iar umiditatea va scădea ușor, până la 75%.

Duminică, 30 noiembrie, se menține cerul variabil, cu valori termice apropiate de cele ale zilei precedente: maxima de 5°C, iar minima de 4°C. Vântul va continua să sufle slab, cu 9 km/h din nord-est, iar umiditatea se va situa la aproximativ 80%.

La nivelul întregii țări, sfârșitul lunii noiembrie aduce vreme răcoroasă, predominant înnorată, cu ploi slabe izolate și temperaturi specifice sfârșitului de toamnă.

Categorie: Social

La sfârșit de noiembrie, agricultorii și lucrătorii din industria prelucrătoare își marchează ziua profesională, un prilej de a evidenția rolul celor care muncesc pământul și contribuie la siguranța alimentară a țării.

A patra duminică a lunii a fost deschisă printr-un mesaj de recunoștință din partea ministrei agriculturii, Ludmila Catlabuga. În mesajul video, aceasta a subliniat dedicația agricultorilor, care încep ziua înaintea tuturor și o încheie după toți, iar efortul lor, chiar dacă nu este mereu vizibil, „se simte în fiecare casă din Moldova”.

Totodată, ministra a reiterat angajamentul statului de a sprijini sectorul agricol, menționând priorități precum extinderea irigațiilor, dezvoltarea procesării în sate, politici corecte și reducerea birocrației, cu atenție specială pentru tineri, femei și pentru fermele mici și mari.

La Soroca, ziua profesională va fi marcată printr-o festivitate organizată la Palatul de Cultură, un eveniment pregătit de Direcția Agricultură și Alimentație în colaborare cu Secția Cultură și Turism, care va reuni producători locali, specialiști ai domeniului și autorități.

Sărbătoarea de la sfârșit de noiembrie rămâne un moment de apreciere pentru toți cei care contribuie, zi de zi, la dezvoltarea agriculturii și industriei prelucrătoare din Republica Moldova.

Categorie: Social

Noaptea trecută, din 22 spre 23 noiembrie. în jurul orei 03:00, poliția din Florești a fost sesizată despre un furt de proporții dintr-un schimb valutar. Alertarea a venit din partea unei companii private de pază, responsabilă de securitatea sediului.

Pe imaginile de supraveghere se observă cum doi indivizi forțează ușa de la intrare cu o rangă metalică, ulterior găsită de polițiști la fața locului. În timp ce patrula de intervenție a companiei de pază ajunge la sediu, se vede cum suspecții reușesc să fugă, profitând de reacția întârziată a agenților.

La sosirea poliției, a fost constatată dispariția unei sume mari de bani. Primele cercetări arată că safeul era descuiat în momentul pătrunderii. O parte din bani — depistați într-un sac și un plic pe carosabil — par să fi fost abandonați în grabă.

Potrivit informațiilor preliminare, ar fi vorba despre doi bărbați care ar fi acționat cu ajutorul unor complici. Ei nu au fost încă reținuți. Se precizează că suma respectivă fusese transportată cu o zi înainte de la o filială din Bălți și depozitată la unitatea din Florești.

Imaginile și modul de intervenție al agenților de pază au generat numeroase reacții în mediul online. Mai mulți utilizatori au criticat modul de acțiune, comentând, citez: „Trebuia să fie pregătit, nu să se întoarcă și abia apoi să reacționeze”, „Așa pază te lasă fără tot”, sau „Mai degrabă îi trimiți ca storoji la o stână”.

Între timp, poliția desfășoară acțiuni de investigație pentru identificarea persoanelor implicate și stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.

Categorie: Social

Zeci de credincioși s-au adunat astăzi la intrarea în municipiul Soroca unde au  primi un dar deosebit: fragmente din moaștele Fericitei Matrona, aduse cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioan, Arhiepiscop de Soroca și Drochia.

IMAGINI: Cadre cu sosirea mașinii și momentul în care racla este coborâtă.

Moaștele au fost întâmpinate cu rugăciuni și cântări, după care racla cu sfințeniile Fericitei Matrona a fost purtată într-o procesiune solemnă prin oraș. Soborul de preoți, împreună cu credincioșii, a dus racla pe traseul stabilit, spre Catedrala Episcopală din Soroca.

Pe tot parcursul procesiunii, oamenii și-au făcut semnul crucii, au rostit rugăciuni și au cântat alături de slujitori, creând o atmosferă de liniște și evlavie.

Procesiunea s-a încheiat la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului”, unde moaștele au fost așezate spre închinare.

În mesajul său, Înaltpreasfințitul Ioan a anunțat data la care va fi oficiată slujba specială dedicată Fericitei Matrona și a precizat cât timp sfințeniile vor rămâne la Soroca, îndemnând credincioșii să participe la slujbe și să frecventeze catedrala în aceste zile de rugăciune.

Moaștele Fericitei Matrona vor rămâne la Catedrala Episcopală din Soroca pentru perioada anunțată, timp în care credincioșii sunt așteptați să participe la slujbe și să se închine cu evlavie. Pentru mulți dintre cei prezenți, acest moment reprezintă o binecuvântare și o ocazie de întărire sufletească.

Categorie: Social

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, la Soroca, joi, 20 noiembrie, cerul va fi înnourat, iar temperaturile vor rămâne scăzute. Maxima zilei va ajunge la 7°C, iar minima va coborî până la 1°C. Vântul va sufla slab spre moderat, cu 9 km/h dinspre sud-est, în timp ce umiditatea se menține ridicată, la aproximativ 85%.

Vineri, 21 noiembrie, persistă cerul înnourat, iar temperaturile cresc ușor. Maxima atinge 9°C, iar minima va fi de 4°C. Vântul continuă să bată dinspre sud-est cu o intensitate de 18 km/h, iar umiditatea scade la 70%, oferind o zi rece, dar mai puțin umedă.

Sâmbătă, 22 noiembrie, sunt prognozate ploi slabe, cu temperaturi constante față de ziua precedentă. Maxima va fi tot de 9°C, iar minima va urca la 6°C. Vântul își schimbă direcția spre nord-vest și va sufla cu 18 km/h. Umiditatea crește din nou la 85%, specific unei zile ploioase de toamnă târzie.

Duminică, 23 noiembrie, ploile slabe continuă. Temperaturile rămân la fel ca sâmbătă, cu o maximă de 9°C și o minimă de 6°C. Vântul va sufla mai slab, cu 9 km/h dinspre nord-vest, iar umiditatea scade ușor la 80%.

La nivelul întregii țări, sfârșitul de săptămână se menține mohorât, cu cer predominant acoperit, precipitații slabe și temperaturi în jurul valorilor normale pentru finalul lunii noiembrie.

Categorie: Social

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioan, arhiepiscop de Soroca și Drochia, un eveniment deosebit de important pentru credincioșii din nordul țării va avea loc vineri, 21 noiembrie 2025.

Fragmente din moaștele Fericitei Matrona vor fi aduse la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca, unde vor fi expuse pentru închinare.

Sfințeniile vor ajunge la intrarea în oraș, în zona Podului lui Bechir, la ora 13:00, unde vor fi întâmpinate de clericii și credincioșii soroceni. Ulterior, procesiunea se va deplasa spre catedrală, unde moaștele vor rămâne pentru rugăciune și venerare.

Evenimentul reprezintă un moment de înaltă încărcătură spirituală pentru Eparhie.

Anunță Biroul de Presă al Eparhiei de Soroca și Drochia.

Categorie: Social

O dronă neidentificată a traversat în noaptea de 19 noiembrie spațiul aerian al Republicii Moldova — informație care a parvenit inițial din România, unde sistemele de monitorizare au semnalat aparatul în proximitatea frontierei. Ulterior, Ministerul Apărării de la Chișinău a confirmat incidentul.

Potrivit datelor oficiale, drona a pătruns pe teritoriul Republicii Moldova între orele 03:22 și 03:35, venind din direcția localității Lesnaia, din Ucraina, și îndreptându-se spre Săiți, în raionul Ștefan Vodă. Zburând la o altitudine de aproximativ 100 de metri, aparatul nu a fost detectat de sistemele moldovenești de supraveghere, însă o patrulă mobilă a Poliției de Frontieră a raportat auzirea zgomotului specific unui aparat de zbor în apropierea frontierei.

Ministerul Afacerilor Externe condamnă cu fermitate survolarea ilegală și anunță că Ambasadorul Federației Ruse va fi convocat pentru a primi protestul oficial al Chișinăului. Autoritățile colaborează cu România și Ucraina pentru investigarea circumstanțelor exacte ale incidentului.

Reacțiile politice nu au întârziat. Fostul premier Ion Chicu afirmă că „dronele rusești cu exploziv ucigător” survolează teritoriul țării și avertizează că riscul ca Republica Moldova să fie atrasă în război este „foarte înalt”. El susține că acest survol nu poate fi considerat o eroare, întrucât drona ar fi folosit spațiul aerian al Republicii Moldova pentru a evita doborârea de către apărarea ucraineană.

Chicu critică dur Ministerul Apărării pentru faptul că aparatul nu a fost detectat, deși statul a cheltuit „sute de milioane” pentru achiziționarea radarului francez. „Să așteptăm ca ucrainenii să doboare dronele cu exploziv pe teritoriul nostru?”, întreabă fostul premier, acuzând ineficiența instituțională.

El condamnă implicarea Republicii Moldova în orice mod în conflictul cu Ucraina și cere autorităților „să întreprindă toate acțiunile necesare pentru ocrotirea păcii”. Totodată, solicită convocarea unei ședințe urgente a Consiliului Suprem de Securitate, cu participarea partidelor parlamentare și extraparlamentare, pentru a conveni asupra unor măsuri concrete de apărare a securității naționale.

Autoritățile de la Chișinău monitorizează evoluțiile și vor reveni cu detalii după finalizarea analizelor.”

Categorie: Social

Victimele sunt contactate prin aplicații de mesagerie precum WhatsApp sau Viber de către persoane care pretind că ar fi reprezentanți ai unui operator de telefonie mobilă.

Escrocii folosesc diverse scenarii pentru a convinge rapid victima să coopereze. Ei propun cu încredere:
– optimizarea sau îmbunătăţirea serviciilor (viteza internetului, calitatea semnalului),
– acordarea de asistenţă tehnică urgentă,
– verificări de securitate obligatorii sau avertismentul că numărul ori contul va fi blocat,
– instalarea unei aplicaţii de suport tehnic sau de securitate – care, în realitate, este un instrument de acces de la distanţă.

Sub aceste pretexte se solicită să efectuați anumite acţiuni în setările telefonului. Odată ce victima urmează instrucţiunile, escrocii preiau controlul complet asupra dispozitivului. Din acel moment, infractorii pot accesa:
– aplicaţiile bancare şi parolele salvate,
– mesajele SMS sau e-mailurile cu coduri de autentificare ,
– datele personale și contactele.

Acest lucru le permite escrocilor să golească conturile şi să păgubească victima într-un timp foarte scurt.

Comisia Naţională pentru Pieţe Financiare recomandă:

  • Nu instalaţi aplicaţii solicitate — nicio instituţie (bancă, operator de telefonie, autoritate publică) nu vă cere instalarea unei aplicaţii de control de la distanţă.
    • Încheiaţi imediat convorbirea dacă cineva vă cere să instalaţi aplicaţii, să oferiţi acces de la distanţă sau să modificaţi setări.
    • Verificaţi independent: sunaţi operatorul de telefonie sau banca folosind numerele oficiale de pe site-urile acestora, nu numărul de la care aţi fost contactat.
    • Nu comunicaţi coduri de securitate, parole sau coduri PIN, indiferent cât de convingător pare pretextul.
    • Dacă totuși aţi oferit informaţii şi telefonul pare controlat de la distanţă, scoateţi imediat cartela SIM, sesizați banca și poliția.

Fiţi vigilenţi şi nu oferiţi acces nimănui la datele sau dispozitivele dumneavoastră!

Această metodă de fraudă devine tot mai sofisticată şi poate viza pe oricine. Nu lăsaţi impresia de urgenţă să vă facă să acţionaţi pe grabă — opriţi, gândiţi, verificaţi. Protejaţi-vă telefonul, conturile şi datele.

Log in or Sign up

Test