Timp de două zile, membrii grupului de lucru din cadrul Proiectului „Întreprinderi și comune puternice pentru Moldova” au participat la instruiri organizate de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).
Scopul instruirilor a fost stimularea schimbului de cunoștințe în domeniile de dezvoltare economică, dar și dezvoltarea atracției investiționale locale și dezvoltare regională. La seminar au participat experți din cadrul proiectului, care au vorbit despre dezvoltarea economică locală.
Prezent la seminar a fost și primarul sorocean, care în cuvântul de salut, a menționat că primăria are o frumoasă colaborare cu agenția, exemplu în acest sens este Proiectul „Întreprinderi și comune puternice pentru Moldova”, care este implementat cu succes la Soroca.
Lilia Pilipețchi, a mai subliniat că instruirile de acest gen sunt foarte utile pentru că dau posibilitate ca specialiștii de la Unitatea de Implementare a Proiectelor (UIP) să-și aprofundeze cunoștințele la capitolul atragerea investițiilor prin intermediul proiectelor.