Astăzi, Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, a anunțat lansarea platformei online compensații.gov.md. Pentru a primi compensații în facturele pentru energia electrică, termică, dar și gaz, cetățenii trebuie să completeze un formular, iar sistemul va determina gradul de vulnerabilitate energetică a gospodăriei, după care va fi calculată valoare compensației.
MARCEL SPATARI, MINISTRUL MUNCII ȘI PROTECȚIEI SOCIALE: ” Valoarea exactă a compensațiilor pentru fiecare categorie de vulnerabilitate. „Banii vor fi acordați din Fondul de vulnerabilitate energetică. În bugetul pentru acest an este deja alocată suma de 870 de milioane de lei pentru compensații pentru noiembrie. Anul trecut, pentru noiembrie s-au plătit compensații în sumă de 230 de milioane. Per total, pentru perioada rece a anului Ministerul Finanțelor identifică resurse pentru a acorda compensații în valoare totală de aproape 5 miliare de lei, de aproape două ori și jumătate mai mult decât anul trecut. Banii sunt puși deoparte și vor fi împărțiți între categoriile de vulnerabilitate, în funcție de ponderea acestor categorii în structură.”
Guvernul dă asigurări că de compensații pot beneficia toate familiile care locuiesc în Republica Moldova și care folosesc gazele naturale sau energia termic ă în perioada rece a anului. De asemenea, Ministrul Muncii și Protecției Sociale a specificat că a fost lansată și linia fierbinte - 0 8000 5000, la care cetățenii pot apela pentru a adresa întrebări privind procesul de înregistrare în sistemul informațional. Cetățenii se pot înregistra timp de aproape o lună și jumătate, până pe 25 noiembrie.