Aleșii locali din cadrul Consiliului municipal Soroca s-au întrunit astăzi, 16 februarie, în ședință ordinară. Consilierii au examinat și s-au expus la cele 31 de proiecte de decizii, incluse în ordinea de zi. Unul din subiecte a fost și cel cu privire la aducerea la cunoştinţă a dispoziţiei Primarului, privind numirea în funcție a administratorului interimar la ÎM DGLC.
Subiectul care a stârnit cele mai multe discuții în rândul aleșilor locali a fost abrogarea deciziei cu privire la vânzarea-cumpărarea terenului aferent construcțiilor private.
La ședința de astăzi consilierii municipali au susținut mai multe proiecte de decizii privind alocarea surselor financiare din fondul de rezervă sorocenilor care au nevoie de tratament sau intervenții chirurgicale, au votat pentru vânzarea-cumpărarea terenurilor de pe lângă casele de locuit și cu privire la examinarea cererilor de chemare în judecată, înaintate de Oficiul Teritorial Soroca al Cancelariei de Stat. Tot astăzi s-au votat proiectele de decizie de aderare a Primăriei mun. Soroca la “Convenția Primarilor privind Energia și Clima 2030” și proiectul privind instalarea plăcilor comemorative Igor Mânăscurtă pe fațada Gimnaziului Dumitru Matcovschi și pe strada care îi poartă numele.
Discuțiile au continuat și după încheierea ședinței, unii consilieri au avut întrebări cât privește terenul de sport din regiunea fabricii de tricotate și procurarea unei mașini pentru DGLC.
Prim-ministrul Dorin Recean împreună cu echipa sa de miniștri au depus jurământul în faţa preşedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu.
Evenimentul a avut loc la Preşedinţie, imediat după ce Cabinetul de miniştri condus de Recean a primit vot de încredere din partea Parlamentului. Jurământul a fost depus și de membrii noului Cabinet de miniștri, în care se regăsesc patru nume noi. Este vorba despre Ministerul Justiţiei, cel al Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, care va fi divizat în două, astfel încât să apară Ministerul Energiei. De asemenea, schimbări sunt şi la conducerea Ministerului Finanţelor.
În cadrul ceremoniei de învestire, șeful statului a menţionat că noul Guvern are responsabilitatea să protejeze oamenii de crize, să asigure securitatea ţării și să crească economia.
MAIA SANDRU, PREȘEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA:
" Aveţi de administrat treburile ţării într-o perioadă foarte dificilă, marcată de multiple crize. Aşteptările oamenilor faţă de dumneavoastră şi faţă de stat sunt foarte mari. Republica Moldova trebuie nu doar să reziste, ci trebuie să se dezvolte. Sarcina noului guvern este să ofere siguranţă şi să pună Moldova pe făgașul de reconstrucție şi de dezvoltare."
Guvernul Recean și programul de activitate al acestuia, a fost votat de 62 de deputați.
”Mișcarea Națională pentru Popor” inclusiv Partidul „ȘOR” protestează la Parlament, unde astăzi, 16 februarie, urmează să fie învestit noul cabinet de miniștri propus de candidatul desemnat la funcția de premier, Dorin Recean. Manifestanții s-au adunat în Grădina publică „Ștefan cel Mare”, iar apoi au mers în spatele clădirii legislativului, transmite ipn.md.
Mulțimea a fost înconjurată de carabinieri și polițiști, care urmăreau manifestanții pentru a nu crea haos și dezordine. Oamenii au venit cu mai multe pancarte, scandau „Noi suntem poporul” și au cerut să fie semnată o petiție prin care actuala guvernare să-și asume achitarea facturilor tuturor cetățenilor.
Protestul este organizat chiar în ziua în care noul premier Dorin Recean, împreună cu o nouă echipă va merge în Parlament să prezinte programul de guvernare și să ceară votul de sprijin.
Joi, 16 februarie va avea loc ședinţa ordinară a Consiliului municipal Soroca. Ședința va avea loc cu începere de la ora, 10.00, în sala de şedinţe a Consiliului raional Soroca.
Printre proiectele de decizii care se regăsesc în ordinea de zi sunt acordarea unor împuterniciri la capitolul administrării bunurilor pentru încheierea contractelor de locaţiune, vânzarea-cumpărarea mai multor terenuri, examinarea notificării Oficiului Teritorial Soroca al Cancelariei de Stat și examinarea cererilor de chemare în judecată, înaintată de Oficiul Teritorial Soroca al Cancelariei de Stat.
Aleșii locali se vor mai expune cu privire la alocarea surselor financiare din fondul de rezervă mai multor cetățeni ai municipiului.
În cadrul ședinței consilierii se vor mai pronunța cu privire la aderarea Primăriei mun. Soroca la “Convenția Primarilor privind Energia și Clima 2030”.
Președintele Partidului Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, Igor Munteanu, a asociat avertizările Maiei Sandu privind lovitura de stat cu Planul de asasinare din nisipiera lui Plahotniuc. „Zero credibilitate, zero verificare a informației vehiculate”, a relatat Munteanu, pentru unimedia.info.
Cu o reacția a venit și fostul premier, Ion Chicu, „Prin această sperietoare, gruparea criminală PAS și Maia Sandu vor să instaureze o dictatură sângeroasă în țară”, a scris Chicu, pe pagina sa de facebook.
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova cere publicarea imediată a tuturor materialelor care ar confirma declarațiile lui Zelenski. ”În caz că asemenea informații nu vor fi prezentate, le vom califica drept provocatoari, menite să destabilizeze situația social-politică din Moldova, precum și o nouă încercare de a atrage țara noastră într-un conflict militar”, se arată în comunicatul instituției.
Declarațiile au fost făcute, după ce șefa statului a anunțat despre un eventual atac în Moldova, menționând în cadrul unui briefing de presă că, Rusia „prin acțiuni violente, mascate sub proteste ale așa-numitei opoziții, ar urma să forțeze schimbarea puterii de la Chișinău”.
Reacția a venit după ce Volodimir Zelenski a declarat, la Bruxelles, că autoritățile de la Kiev au interceptat un document care divulgă planul Rusiei de a distruge politic Moldova.
Serviciul de Informații și Securitate a confirmat că a primit informații de la Kiev despre „planul Rusiei de destabilizare a situației din Moldova”.
În contextul recentelor evenimente și declarații privind amenințările la securitatea Republicii Moldova, președinta Maia Sandu a susținut astăzi, 13 februarie, un briefing de presă, în care a comunicat că planurile Rusiei de destabilizare a situației în Republica Moldova au fost confirmate și de instituțiile din țara noastră.
MAIA SANDU, PREȘEDINTA REPUBLICII MOLDOVA:
„Prin acțiuni violente, mascate sub proteste ale așa-numitei opoziții, ar urma să se forțeze schimbarea puterii de la Chișinău. Documentele recepționate de la partenerii noștri ucraineni demonstrează o bună documentare a locațiilor și aspectelor logistice pentru organizarea acestor activități subversive. De asemenea, planul presupune folosirea persoanelor din afara țării pentru acțiunile cu caracter violent", a declarat șefa statului.
Președinta Maia Sandu a dat asigurări că instituțiile statului lucrează la prevenirea acestor provocări și că situația este ținută sub control. Totodată, a solicitat tuturor instituțiilor statului să dea dovadă de vigilență maximă.
„Parlamentul Republicii Moldova trebuie să adopte, în cel mai scurt timp, proiectele de lege care vor oferi SIS și procuraturii instrumentele necesare pentru a combate mai eficient riscurile la adresa securității țării. Toți cei care participă la aceste acțiuni îndreptate împotriva statului Republica Moldova - elemente externe, membri ai partidelor politice și grupărilor criminale, precum și toți cei care îi protejează pe aceștia, trebuie să fie trași la răspundere", a subliniat Președinta Maia Sandu.
Șefa statului susține că siguranța cetățenilor și securitatea țării reprezintă principala prioritate a autorităților și că acestea vor face în continuare tot ceea ce este necesar pentru a ne proteja statul, cetățenii, pacea și ordinea publică.
„Vreau să vă rog să rămânem vigilenți, să fim atenți și să credem informațiilor oficiale, pentru că cea mai agresivă formă de atac este atacul informațional. Încercările Kremlinului de a aduce violența în țara noastră nu vor reuși. Să păstrăm calmul. Să credem în Republica Moldova!", a conchis Președinta Maia Sandu.
Declarația integrală poate fi citită aici.
Amintim, că recent Vladimir Zelenski în Consiliul Europei.a declarat despre faptul că Rusia ar avea un plan pentru a schimba puterea în Moldova.
Premierul Natalia Gavrilița și-a anunțat demisia. Anunțul a fost făcut în cadrul unui briefing de presă. Decizia ei înseamnă automat căderea întregii garnituri guvernamentale.
NATALIA GAVRILIȚA:
„După un an și jumătate la Guvern a venit timpul să anunț demisia din funcție. Am preluat un Guvern în criză și am avut o politică pro-dezvoltare, anti-corupție și pro-integrare în UE. Am fost imediat puși în fața șantajului energetic și au crezut că vom ceda presiunilor.”
După ce Guvernul Republicii Moldova a căzut, conform procedurile legale, șeful statului, Maia Sandu, a luat act după care a avut consultări cu fracțiunile parlamentare ca ulterior să desemneze un candidat la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova. La consultări nu a participat Blocul Comuniștilor și Socialiștilor menționând că nu vor merge la proceduri de mimare și cer alegeri anticipate.
Mai târziu președinta Maia Sandu anunță în cadrul unui briefing de presă că Dorin Recean este candidatul desemnat la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova.
MAIA SANDU, PREȘEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA:
”Am semnat decretul prin care l-am desemnat pe Dorin Recean, în calitate de candidat la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova.”
DORIN RECEAN ,CANDIDAT PRIM MINISTRU:
”Voi purcede la formarea programului de guvernare. Vom purcede la acțiuni pe trei dimensiuni importante, ordinea și disciplina din instituții, o nouă viață pentru economie, pacea și stabilitatea.”
Dorin Recean a deținut funcția de consilier prezidențial în domeniul apărării și securității naționale, secretar al Consiliului Suprem de Securitate din 4 februarie
Astăzi, 7 februarie, la Bruxelles a avut loc reuniunea Consiliului de Asociere UE - Republica Moldova, unde premierul Natalia Gavrilița și înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Jiosep Borrelli, vicepreședinte al Comisiei Europene au susținut o conferință de presă la care au anunțat că Republica Moldova aderă la mai multe programe ale Uniunii Europene în domeniile vamal, fiscal și sănătate, care vor aduce beneficii tangibile pentru cetățeni, inclusiv pentru antreprenorii moldoveni.
„Salutăm aderarea Republicii Moldova la programele Uniunii Europene în domeniul vămilor și fiscalității, precum și la programul Youth for health în marja acestui Consiliu de Asociere. Suntem gata să analizăm posibilitățile de reducere a tarifelor de roaming între Uniunea Europeană și Moldova. Vom susține eforturile Moldovei în sensul modernizării sistemului său de plăți pentru a îndeplini condițiile necesare în vederea integrării în Spațiul unic european al plăților în euro”
Potrivit oficialului european, acest lucru va permite accelerarea accesului Moldovei pe piața unică a Uniunii Europene.
„De la ultimul Consiliu de Asocierea am oferit peste un miliard de euro asistență. Planul economic și de investiții încă are un mare potențial neexplorat, care trebuie să fie folosit pentru a susține programul de reforme. Cu siguranță, încurajăm Moldova să-l folosească la maximum”
„Am menționat dorința noastră de a adera la zona comună de roaming și de servicii de plăți. M-am bucurat că există deschidere din partea interlocutorilor noștri europeni ca să lucrăm în această direcție”, a mai spus Natalia Gavrilița.
Peste 2,7 milioane de cetățeni cu drept de vot sunt atribuiți pe unități administrativ-teritoriale de nivelul II, arată datele statistice prezentate de Comisia Electorală Centrală.
Potrivit instituției, numărul total de alegători înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor este de 3.294.376.
La Soroca, potrivit datelor prezentate, sunt înscriși în registru 75 743 alegători.
Diferența cuprinde persoanele care au cetățenia Republicii Moldova, dar nu au înregistrare la domiciliu sau reședință, inclusiv cei care au emigrat autorizat peste hotarele țării - 258.038 de persoane și cetățenii cu drept de vot având domiciliul înregistrat în unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului, aflate provizoriu în afara controlului suveran al autorităților constituționale ale Republicii Moldova - 269.190 persoane.
Totodată CEC, a constituit circumscripțiile electorale permanente de nivelul al doilea și Consiliile electorale ale circumscripțiilor electorale de nivelul al doilea.
Necesitatea adoptării acestor decizii derivă din noile prevederi ale Codului electoral. În acest fel, hotarele circumscripțiilor electorale vor corespunde hotarelor unităților administrativ-teritoriale, de nivelul al doilea ale Republicii Moldova, iar consiliile electorale de circumscripție de nivelul al doilea vor activa permanent, cu excepția consiliilor electorale de circumscripție constituite pentru secțiile de votare din afara țării și pentru localitățile din stânga Nistrului.
Surpriză pentru Natalia Gavrilița, la ședința Parlamentului din 2 februarie. Deputata Marina Tauber a venit cu un „cadou”. Chiar dacă anterior fracțiunea ȘOR a anunțat că va boicota ședința, deputata a venit pentru câteva minute și i-a înmânat prim-ministrei Natalia Gavrilița o pereche de cătușe, în timp ce aceasta vorbea la tribună.
De asemenea, Tauber a venit cu un poster pe care scria: „La mulți ani cu executare”.
IGOR GROSU, PREȘEDINTELE PARLAMENTULUI REPUBLICII MOLDOVA:
”Doamnă deputat la Procuratură cu această recuzită.”
Marina Tauber este vizată în două cauze penale, pornite pe faptul „acceptării cu bună știință a finanțării partidului din partea unui grup criminal organizat” și „falsificarea raportului privind gestiunea financiară a Partidului Șor”.
Potrivit procurorilor, s-a constatat că formațiunea ar fi acceptat conștient bani de proveniență dubioasă, din partea unei grupări criminale, care erau folosiți în interes de partid, precum onorarii pentru artiști, salarii pentru membri și organizarea de proteste.
Pagina 29 din 39
Test